Investește inteligent în business-ul tău!
Project management
Finalizarea cu succes a proiectelor importante depinde în mare parte de organizarea eficientă a echipei şi, implicit, a informaţiei care trebuie să fie deopotrivă organizată, dar şi în permanenţă actualizată.
Automatizări
Fiecare proces pe care tu îl faci manual poate fi automatizat. Gândește-te numai cât timp salvezi în acest fel. Pentru că instrumentele de care se foloseşte un astfel de sistem de custom CRM automatizeză sarcini importante precum programarea întâlnirilor sau comunicarea cu clienţii şi chiar si trimiterea mesajelor text către platforme precum Facebook sau Instagram. Plus că fiecare indicator de performanţă al campaniilor desfăşrate pe platformele sociale va fi monitorizat.
Relații cu clienții
Un Custom CRM îți dezvoltă relația pe care o ai cu clienții ajutându-i să înțeleagă mai ușor activitatea ta și oferindu-le acces la toate informaţiile pe care alegi să le împărtăşeşti. În acest fel vei putea uşura considerabil comunicarea cu aceştia prin eliminarea erorilor inerente unei comunicări mediate şi, implicit, prin câştigarea de promptitudine şi precizie.
Funcții personalizate
In Custom CRM poți prioritiza și configura toate aspectele pe care le consideri importante şi productive pentru afacerea ta. Încorporarea, eliminarea sau modificarea de setări preferenţiale va crea un sistem de gestionare al propriei afaceri adaptat tuturor nevoilor tale.
Câteva informații de bază:
Soluții CRM smart
Investește inteligent în firma ta și ia-ți un pachet CRM prin care îți garantăm îmbunătăţirea relaţiilor cu clienții, un management intern eficient şi productiv şi o creştere a ratei de conversie prin crearea mai multor oportunităţi de vânzare.
Caracteristicile funcţionale ale soluției Custom CRM
Custom CRM este o soluție ERP care are ca scop principal administrarea eficientă a proiectelor, a task-urilor de lucru, a relaţiilor cu clienţii și a cerintelor ce vin din partea acestora. CRM-ul îți ușurează munca și o face deopotrivă mai plăcută şi mai eficientă din toate punctele de vedere, scurtând simțitor intervalul de execuție şi finalizare al proiectelor. Iar această economie nu va însemna un câştig unic, ci unul multilateral. Pentru că economia de timp aduce cu sine câştiguri esenţiale privind dezvoltarea companiei şi randamentul acesteia.
Mesagerie internă
Custom CRM te ajută să administrezi ireproșabil fiecare proiect în parte. Toate task-urile, persoanele responsabile, deadline-urile și mai ales progresul, stadiul și estimările ce țin de finalizarea proiectului sunt centralizate, fiind uşor de getionat. Iar comunicarea şi, implicit, colaborarea echipei vor fi de asemenea îmbunătățite considerabil prin instrumente inteligente de comunicare.
Informații despre business
Cele mai importante informații operate de către compania ta vor fi stocate într-o bază de date la care vei avea acces facil și instrumente inteligente de gestionare a informaţiei stocate. Custom CRM te ajută să îți structurezi business-ul, să îţi ordonezi priorităţile şi să fluidizezi comunicarea, iar informațiile vitale precum contactele, documentele, contractele și facturile vor fi mereu la îndemâna ta pe aceeaşi platformă.
Personalizare
Pentru eficiență maximă trebuie să automatizezi task-uri recurente, de rutină, ca să ai timp mai mult să te ocupi de cele complexe. Custom CRM îți simplifică sarcinile ce consumă timp şi te fereşte de irosirea unor resurse preţioase care ar putea împiedica maximizarea procesului de conversie şi o face în conformitate cu setările tale personale. Prin personalizarea acestui serviciu evidenţa şi monitorizarea activităţii companiei, actualizarea task-urile şi prioritizarea lor, generarea de campanii pe platformele de social media, feedback-ul şi comunicarea în timp real cu clienţii, toate se pot personaliza în conformitate cu nevoile specifice business-ului pe care îl conduci.